Am început să dorm din ce în ce mai puțin. Pot să nu mănânc trei zile fără ca să îmi mai fie foame și toate visele mele sunt furate de o singură fată morgana. Cred, sper și vreau ca această morgană să fie ultima, dar nu pot găsi încă răspunsul cheie.

Mi-e frică - pentru prima oară tremur, nu de frig, nu de emoție, ci de frica  că ceea ce mi se întâmplă e doar o iluzie, o imagine care ar putea fi Photoshop-ată de mine, de creierul meu care a luat-o razna și vede doar ce vrea el să vadă.  Mi-e frică de iluziile și speranțele mele care mâine pot fi undeva mai departe decât sunt. Mi-e frică de ce mi-aș putea face fără să vreau.

Vreau - să fie adevărat, să cred că acolo e exact ceea de ce am nevoie, e căldura care mi-a lipsit atâta timp, cu toate că nu mi-a fost frig până acum. Vreau să fie acolo, vreau să găsesc ceea ce am căutat, altfel – am trăit doar pe jumătate.

Fac  - tot ce e posibil ca să înțeleg dacă există feedback. Se vede că o fac prost dacă încă nu am realizat de e sau nu e. Fac ceea ce făceam înainte(rutină) dar nu e aceeași rutină de care aveam parte înainte.

Pot! – zbura mai sus decât norul. Pot crede, sări, dansa, cânta și fi alături de cei care au nevoie. Pot crede, pot ierta, pot să mă resemnez și să accept orice sentință. Pot să mă ridic oricât de jos aș cădea. Pot să… Iubesc  - necondiționat, fără cereri și pretenții, așa cum sună așa și este. Acum știu sigur – iubesc…

PUR și SIMPLU!